Provident, Sau Cum Să Fii Nesimțit

Știți cum se răspândeau ideile pe vremea războiului, în anii '40? Manifeste, hârtii aruncate din avion, care încurajau ba la revoluție, ba la rezistență. Era și o armă teribilă în războiul psihologic, la modul că aruncai manifeste în tabăra inamică cu fel și fel de peisaje idilice.

Lua soldatul rus manifestul de pe jos și îl vedea pe soldatul neamț înconjurat de câteva femei beton, râzând cu poftă la o masă îndestulată. Arunca o privire în jur, în tranșee, și se descuraja. Ba chiar existau manifeste care ridicau în slăvi faptul că în vest există hârtie igienică, și oamenii nu se șterg la fund cu mâna sau coceanul.

Ei bine, la juma' de veac distanță cineva reinventează apa caldă, mersul pe jos și manifestul. Doar că este vorba de cei de la Provident, care oferă nu știu ce împrumuturi. Dacă nu mă înșel ăștia-s ăia, de împrumuți 1 leu și în trei luni trebuie să dai înapoi înzecit. Mai rău ca la țiganii cămătari, doar că au forme legale, cumva.

Dar mișto de tot modul în care își fac reclamă. Azi am văzut pe stradă o mașină din care la fiecare 10 secunde zbura un mănunchi de pliante. Pe jos, pe stradă. Ca și cum ai arunca niște lopeți cu rahat în cocina de pe tarlaua lu' maică-ta.

În fond instigarea la revoluție și rezistența comunistă/fascistă e tot una cu instigarea la contractarea unui împrumut, nu-i așa? Se pretează. M-am apropriat cu inima tremurând. Am făcut și poze. Am citit text, ceva în genul "Aveți probleme cu banii?". Nu dom'le, n-am probleme cu banii. Am probleme cu nesimțiții.

Revoluția la care aș fi primul în Piață

Noh, văd că astăzi s-au calmat apele, nu mai este lumea în stradă. Sau poate revin pe seară. Eu mă simt un fel de Tata Omidu` acuma şi îmi dau şi eu cu părerea din vârful tastelor, căci am eu o bănuială despre cum au reuşit Ponta, Antonescu şi d-alde Măzăriche să înăbuşe chiar ei „revoluţia” încercând s-o călărească precum nişte cavaleri veniţi pe cai albi să salveze România. Am fost acuzat că de ce nu ies la revoluţie, că sunt laş şi leneş. Nu, din contră, eu (şi probabil mulţi alţii) dacă aş fi venit la protest aş fi scandat împotriva protestatarilor care cer întoarcerea cât mai curând a socialismului în România. Şi exemplele recente din Ucraina arată că de obicei se ajunge la lucruri urâte, aşa că e mai bine ca în piaţă să fie o singură tabără.

Ieri s-au trezit din somn politicienii opoziţiei, batând din palme bucuroşi precum Crinuţ Antoneasca. Domnu Măzăriche din Constanţa, acest monden personaj un fel de Primarul Porno, a vărsat o lacrimă pentru ultraşii care au fost alergaţi de jandarmi, subliniind cu patos că pe vremea lui Iliescu oamenii au fost lăsaţi o lună să protesteze fără să fie bătuţi, cum face tiranul de Băsescu. BRB, mă duc să-mi bag două degete să borăsc… [...] Aşa, mai departe, Ponta (cred) a mai dat şi el din gură cu ceva chestii, că dacă poporul insistă să se pună ei în fruntea revoluţiei, o să se pună, ce să facă, o să salveze ţara. Dar cea mai tare chestie a făcut-o tot Boc declarând sec: nu ne vom apuca să promitem măriri de pensii şi salarii, că nu avem de unde, uitaţi-vă şi voi ce se întâmplă în lume.

Comuniştii greţoşi din pesede şi curvele liberale au înăbuşit cu mâna lor revoluţia încercând să atragă capital politic şi de simpatie şi să se pună în fruntea poporului. Eu unul ştiu că a) unele elemente din Guvern nu se pretează la funcţia lor și b) unele acte de corupţie încă mai există. Dar spre deosebire de iubitorii de ajutoare sociale eu mai ştiu un lucru: corupţia actuală reprezintă probabil cam 10 procente din corupţia care a existat sub regimul PSD, e un mizilic. Ca să nu mai vorbim de diferenţele la nivelul de trai. Ca să nu mai vorbim de căcaturi gen „tiranul băsescu egal cu ceauşescu” publicate de d-alde Caţavencii şi alţi ipocriţi . Că doar nu e nicio diferenţă între cum trăiesc domnii ziarişti acum şi cum trăiau pe vremea lui Ceauşescu, că şi atunci aveau internet necenzurat, vacanţe exotice în ţările odioase ale capitalismului, iphone4s , maşini de zeci de mii de euro sau ce mai conduc ei la serviciu, dar mai ales, dreptul la libera exprimare și a avea un salariu fiindcă îl fut în gură pe şeful statului. Exact la fel, tirania şi dictatura e identică, mi se pare de bun simţ comparaţia.

Revenind, am fost acuzat că de ce nu ies la revoluţie. Hai să facem o revoluţie pentru a-l da jos pe Băsescu şi ai lui ca să punem în loc un guvern de tehnocraţi condus de un prim-ministru apolitic, incoruptibil şi cu coaie. Nu ştiu care ar putea fi ăla, poate un Mugur Isărescu, poate altul, nu ştiu. Facem revoluţia asta și sunt primul în piaţă să-l dau jos pe Băsescu, şi sunt sigur că în loc de 1000 de revoluţionari, ar fi 100.000 acolo. Dar să mă chemaţi în piaţă să dau jos Guvernul actual ca să-i punem în locul lor pe cei de la USL (în care urlă foamea de furat de 8 ani și nu mai au răbdare până în toamnă când oricum ar fi luat înapoi ciolanul la alegeri), este ca şi cum mi-aţi cere să mi-o sug singur în public. Să strig în piaţă „Jos Corupţia” alături de năstase bombonel și radu măzăriche pe un cal alb, mi se pare insultător.. deci îi las pe ceilalţi revoluţionari să o facă. Fiindcă eu nu sunt pro Base sau pro Boc, dar sunt anti-psd şi anti-socialismul care încurajează uniformizarea societăţii, lenea şi cheltuieli sociale 70 % din PIB cum s-a făcut zeci de ani în loc să-i investim în productivitate şi modernizarea ţării.